Dincolo de frumusețea și parfumul lor, florile de salcâm sunt utilizate ca remedii naturiste pentru afecțiunile digestive, respiratorii și al durerilor de cap. Florile salcâmului se folosesc sub formă de pulbere, ceai de salcâm sau tinctură.

Dureri abdominale și gastrite

Florile de salcâm au efect sedativ și ajută la tratarea durerilor abdominale, hiperaciditate, ulcer duodenal și boala de reflux. Ca pansament gastric, se utilizează florile de salcâm, sub formă de pulbere sau de flori mărunţite, care se administrează pe stomacul gol, câte o linguriţă rasă de trei-patru ori pe zi. Se pot folosi amestecuri de plante pentru accentuarea efectului antispastic şi alcalinizant: salcâm, zmeur, lemn-dulce, dud şi muşeţel.

Sistemul nervos central

Florile de salcâm au acţiune sedativă la nivelul sistemului nervos central, reduc nivelul stresului, efect deosebit de benefic în cazul gastritelor şi ulcerelor declanşate de stres.

Depresia

Este bine cunoscut efectul benefic al florilor de salcâm asupra persoanelor nervoase, dar și asupra celor meteosensibile. În cazurile de depresie și a stărilor numite „astenie de primăvara”, o stare greu de definit, florile de salcâm sunt benefice.

Insomnie

O cană cu ceai din flori de salcâm băută înainte de a merge la culcare cu o oră-două vă asigură un somn liniştit. Florile de salcâm acţionează asupra sistemului nervos, având capacitatea de a calma.

Dureri de cap

Florile de salcâm parfumate reduc excitabilitatea nervoasă, de aceea se recomandă împotriva durerilor puternice de cap. Infuzia combinată, câte un litru pe zi, îndulcită cu miere, este un remediu excelent în cefalee şi stări de greaţă care se agravează la stimulii sonori şi auditivi. 

Tuse

Florile de salcâm calmează tusea și au efect ușor sedativ, liniștind stările de nervozitate și iritabilitate.

PREPARARE

Siropul din flori se pune in sticle si se foloseste ca pe orice sirop cu apa sau apa minerala. 1kg flori 2litri apa se dau in clocot, se lasa pe a doua zi se strecoara, se masoara cantitatea de lichid la care se pune zaharul 1 la 1 si zeama de la 2 lamai.

Infuzia se prepara astfel: se usuca si apoi se face ceai.


Click aici pentru a putea descărca Raportul special pentru dvs:

12 PLANTE MEDICINALE ESENȚIALE pe care Trebuie Să le Cultiv

în Grădina Mea pentru a Preveni / Vindeca peste 80% din Boli!