Denumire științifică: Ricinus communis

Denumiri în limbi străine: Germană [denumiri după forma frunzei „Christuspalme” (Palma lui Hristos), „Kreuzbaum” (Arborele crucii), de acea probabil mai este și numit „Wunderbaum” (Arborele minune)], Italiană (ricina), Franceză (ricine), English (castor oil plant)

Descriere

Este o plantă perenă ce aparține de familia „Euphorbiaceae” specia „Ricinus”.

Ricinul este un arbust laticifer, care poate atinge înălțimea de 10-12 m, cu o coroană de până la 4-5 m diametru. În România, ricinul ste cultivat ca plantă anuală cu o perioadă de vegetaţie de 150-250 zile. Rădăcina ricinului este pivotantă și pătrunde în pământ până la adâncimea de 2,5-3 m, cu ramificaţii laterale până la 1 m.

Tulpina ricinului este erectă, fistuloasă, ramificată, cu înălţime diferită în funcţie de condiţiile de vegetaţie şi soi. În zonele temperate, ajunge la 1-3 metri. Ramificarea tulpinii este simpodială. După formarea a 5-12 internodii, tulpina îşi încetează creşterea, iar din mugurele terminal se formează prima inflorescenţă (racem primar). După 10-20 zile, din mugurii situaţi pe tulpină, sub inflorescenţă, apar 2-3 ramificaţii, înserate sub un unghi de 45º faţă de tulpina principală. Acestea reprezintă ramificaţiile de ordinul întâi, care, după ce formează 4-7 internodii, se opresc din creştere şi fiecare dă naştere unei inflorescenţe (raceme secundare). Ramificaţiile de ordinul întâi, la rândul lor, produc noi ramificaţii (de ordinul doi), care se termină, şi ele, cu câte o inflorescenţă (raceme terţiare). Creşterea şi ramificarea ricinului este continuă, în condiţii corespunzătoare de temperatură, astfel încât pe aceeaşi tulpină se pot găsi la un moment dat raceme, în toate fazele de dezvoltare. Această particularitate biologică a ricinului prezintă dezavantaje în tehnologia de cultivare.

Frunzele de ricin sunt palmat lobate, cu 5-12 lobi, cu marginea serată, lung peţiolate (cu inserţia peţiolului pe partea inferioară a limbului), glabre, lucioase şi dispuse altern. Limbul are o suprafaţă mare, de 25-60 cm diametru. Frunzele, ca şi tulpina, pot avea o nuanţă roşietică sau argintie. La baza peţiolului sunt dispuse glande nectarifere.

Ricinul este o plantă monoică, cu florile mascule înserate la baza inflorescenţei iar cele femele în partea superioară a acesteia. Inflorescenţa este un racem compus cu o lungime de 10-80 cm, de formă conică, cilindrică sau ovală. Florile sunt formate dintr-un periant simplu, verde-gălbui, roşu, roz sau violet. Florile mascule sunt dispuse în formă de spirală şi au androceul format din numeroase stamine ramificate. Florile femele sunt grupate în ciorchini şi sunt alcătuite dintr-un ovar trilocular (în fiecare lojă se dezvoltă un singur ovul), cu trei stigmate roşietice, bifidate. Polenizarea este anemofilă sau entomofilă.

Fructul este o capsulă triloculară dehiscentă sau indehiscentă, cu suprafaţa netedă sau acoperită cu ţepi, şi conţine, de obicei, trei seminţe. Seminţele sunt mari, oval-alungite, turtite, lipsite de endosperm, cu o excrescenţă cornoasă în dreptul micropilului, numită „caruncul”. Masa hectolitrică este de 50-58 kg, iar conţinutul în ulei de 45,1-58,5 %, putând ajunge până la 62-63%.

Soiuri românești de ricin

Pentru cei care se gândesc să înceapă o afacere cu ricin, e bine de știu că cercetătorii români de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Teleorman au brevetat patru soiuri românești cu randamente foarte bune pentru condițiile de la noi din țară. Este vorba despre:
– Soiul Cristian are planta verde și este rezistent la fuzarioză și secetă. Realizează producții de semințe de 1.910-2.420 kg/ha, și se recomandă cultivarea la o densitate de 50-55 mii pl/ha.
– Soiul Teleorman – cu planta roșie și cu recoltarea timpurie și rezistență mare la secetă și dăunători. Dă producții de de semințe de 1.050-1.720 kg/ha
– Soiul Rivlas, de culoare verde, este foarte rezistent la secetă, la fuzarioză, frângere și cădere. Realizează producții de semințe de 1534-2540 kg/ha, depășind soiul martor Vlașca cu sporuri de producție de 266-560 kg/ha. Se recomandă cultivarea la o densitate de 50-55 mii pl/ha.
– Soiul Dragon are planta de culoare roșie și realizează producții de semințe de 1.820-2.790 kg/ha.

Alte soiuri:

– Soiul Zansibariensis – este cel mai mare soi de ricin, ce ajunge cu usurinta la 2-3m inaltime, cu un aspect foarte tropical, cu frunze uriase si cu piroane de flori. Produce flori de culoare rosie pana la sfarsitul verii.

Etimologie

Numele botanic al plantei de ricinus provine din latină care însemnă căpușă. .

Utilizare

Din semințele de ricin se extrage „uleiul de ricin” care are un efect purgativ. Uleiul de ricin nu conține toxalbumina ricină, care este o substanță toxică ce se conține in semințe. Pe lângă utilizarea lui în medicină, uleiul de ricin este extins folosit în industria chimică, posedând o caracteristică unică, ce constă în existența unei grupe hidroxil „-OH”, legată de lanțul de carbon. Aceasta îi conferă vâscozitatea ridicată și solubilitatea în alcool la temperaturi relativ mici. În Brazilia, ricinul este o plantă care se dezvoltă în abundență, iar uleiul de ricin este deja folosit ca „biodiesel” în regiunile sărace ale țării.

Distribuție și ecologie

Patria Ricinului nu a fost stabilită, cu probabilitate ar putea fi Africa (Etiopia). Planta este prezentă peste tot în zonele tropicale și subtropicale ale celor două emisfere, unde crește fie ca plantă sălbatică sau ca semi-cultură. Principalele puncte de cultivare a plantei sunt India, Brazilia, Argentina, țările africane, China și Iran. În Egipt planta crește de mai bine de patru mii de ani.

Pentru a avea acces la tehnologia detaliata de cultivare a Ricinului trebuie să vă înscrieți în Clubul Pasionaților de Cultivare

Login Inscriere
Renunta
Ne pare rău dar conținutul pe care încercați să îl accesați este disponibil doar membrilor.

Click aici pentru a putea descărca Raportul special pentru dvs:

12 PLANTE MEDICINALE ESENȚIALE pe care Trebuie Să le Cultiv

în Grădina Mea pentru a Preveni / Vindeca peste 80% din Boli!