Țelina (Apium graveolens), este o plantă din familia Apiaceae. Poate atinge o înălțime de până la 1 m. Frunzele sale sunt mari, penat-lobate. Florile sunt mici, de obicei având culoarea albă. Fructul său este achenă. Poate rezista până la temperaturi aproape de 0 grade Celsius. Perioada de înflorire este la începutul toamnei. Este o plantă hidrofilă.

țelină
Denumiri în limbi străine:
Engleză (Celery), Italiană (Sedano), Franceză (céleri), Germană (Sellerie), Rusă (сельдерей), Maghiară (Zeller), Hindi (अजवाइन, ajavaayan)
Denumiri populare românești:
Telina de radacina, Telina pentru radacina, Telar, Celina, Celon, Celer, Achiu, Salina, Talar, Selar, Singirel
Etimologie:
În limba latină timpurie, țelina era cunoscută sub denumirile de „sedano” sau „apio” – cuvânt care s-a păstrat până astăzi, în forme asemănătoare, în mai multe limbi: „Api” (bască, catalană, dialectul provensal), „Aipo” (portugheză), „Apio” (spaniolă). Ulterior, a fost „împrumutat” un alt termen, și anume ”selinon”, din grecescul „σέλινον” (selinon), pe care elenii îl foloseau pentru a denumi, de fapt, o altă plantă – pătrunjelul, ajungându-se astfel, la vremea aceea, la a se considera că țelina este o varietate de pătrunjel sălbatic.
Acest termen stă la baza multor denumiri europene: „Selinë” (albaneză), „Celer” (croată, cehă), „Selleri” (daneză), „Celery” (engleză), „Céleri” (franceză), „Sellerie” (germană), „Selinon” (greacă). Curios sau nu, în limba italiană s-a păstrat primul nume latin al plantei – arhaicul „sedano”. Din cuvântul „selinon” a derivat și denumirea unei colonii grecești din Sicilia – „Selinous” [Σελινοῦς], care și-a căpătat numele datorită abundenței de pătrunjel sălbatic care creștea în zonă. Ulterior, monedele emise acolo aveau gravată o frunzuliță de pătrunjel, ca simbol al orașului.
Denumirea din limba română, „țelină”, pare să fi urmat aceeași filieră ca majoritatea limbilor europene, fiind tot un derivat al greco-latinului „selinon”, suferind însă și ceva influențe slave (denumiri similare întâlnim în limbile bulgară și sârbă – „țelina”, respectiv „celina”). Numele latin al speciei, “graveolens“, epitet care diferențiază și speciile altor genuri, precum ruta (Ruta graveolens), mărarul (Anethum graveolens), înseamnă “cu miros puternic” (“gravis“ – greu + “olens“, participiul de la “olere”, “a mirosi”).
Utilizări
Țelina este folosită în întregime ca legumă, fiind consumată atât rădăcina cât și tulpina.
În țările cu climă temperată, țelina este crescută și pentru semințe, din care se poate extrage un ulei volatil folosit în industria parfumului și farmaceutică. Semințele se pot folosi și pentru aromă sau combinate cu sare, devenind sare de țelină. Este folosită drept condiment în cocktail-uri (notabilă este contribuția la cocktail-ul Bloody Mary).
Rădăcina de țelină este indicat a fi inclusă în alimentația copiilor, adolescenților, este ideală pentru toți cei care suferă de tulburări de creștere și de maturizare.
Medicină

Semințe de țelină
Semințele, recoltate după ce planta înflorește, sunt baza pentru un extract homeopatic folosit ca diuretic. Se crede că pot ajuta la eliminarea toxinelor din corp, deci sunt bune în special pentru gută și artite. Sunt folosite și ca stimulent digestiv ușor. Rădăcina și fructele sunt folosite etnomedical pentru a trata anxietatea ușoară și agitația, pentru lipsa de apetit, oboseală, tuse, și ca un vermifug (substanță care distruge viermii intestinali).
Atenție!
- Bergapten-ul din semințe poate crește fotosensibilitatea, deci după ce se aplică uleiul, trebuie evitat contactul cu soarele
- Trebuie evitat uleiul și consumul de țelină în cantități mari în timpul sarcinii
- Semințele cultivate special pentru cultivare nu sunt comestibile fiind de cele mai multe ori tratate cu fungicide.
Reacții alergice
Deși mulți oameni consumă cu plăcere mâncarea preparată cu țelină, o mică parte pot avea reacții alergice severe. Pentru aceste persoane, contactul cu țelina poate fi fatal, întrând în șoc anafilactic.[3] O reacție alergică poate fi pornită consumând produse preparate cu mașini care mai devreme au procesat țelină. În contrast cu alergia provocată de arahide, cea mai răspândită în S.U.A., alergia provocată de țelină este cel mai predominantă în Europa Centrală.
Nu este indicat consumul de țelină în cantitate prea mare femeilor însărcinate, sau persoanelor care au suferințe renale, persoanele care au tensiunea arteriala scăzută, este indicat sa nu consume țelină în mod constant, excesul unei cure cu țelină duce la deranjamente digestive.
Click aici pentru a putea descărca Raportul special pentru dvs:
12 PLANTE MEDICINALE ESENȚIALE pe care Trebuie Să le Cultiv
în Grădina Mea pentru a Preveni / Vindeca peste 80% din Boli!
[…] Se utilizează sucul de ţelină crudă asociat cu o infuzie formată astfel: la un litru de apă clocotită se pun 20 de vârfuri […]