Denumire științifică: Agrimonia eupatoria

Familia: Rosaceae

Denumiri populare: asprișoară, buruiană de friguri, cornățel, gălbenare de germe, coada racului, leușteanul muntelui, lipici, sora fragilor, turiciară, turiuță.

Agrimonia eupatoria

Descriere

Agrimonia (din greacă ἀργεμώνη), cunoscută sub numele de turiță mare, este un gen de 12-15 specii de plante cu flori perene erbacee din familia Rosaceae, originare din regiunile temperate ale Emisferei Nordice, cu o singură specie, de asemenea, în Africa. Specia crește între 0,5–2 metri (1,6–6,6 ft) înălțime, cu frunze penate întrerupte și un buchet de flori mici și galbene suportate pe o singură tulpină (de obicei fără ramuri)

Plantă erbacee, vivace, cu frunze păroase pe fața interioară, cu flori galben-aurii și cu fructe cu ghimpi mici la bază, răspândită de la câmpie și până la etajul montan (1.000 m),în fânețe și poieni umede, în tufărișuri și luminișuri, la margini de păduri și drumuri, în locuri cu umiditate mare. Înflorește din iulie și până în luna septembrie.

Agrimonia eupatoria

Speciile Agrimonia sunt folosite ca plante alimentare de larvele unor specii de Lepidoptere, inclusiv ”Pyrgus malvae” și ”Pyrgus alveus”.

În scopuri medicinale se recoltează părțile aeriene în timpul înfloririi.

Specii

  • Agrimonia eupatoria – Turița mare (Europa, Asia, Africa)
  • Agrimonia gryposepala – Comună, turiță mare, turița păroasă mare (America de Nord)
  • Agrimonia incisa – agrimonia incizată (America de Nord)
  • Agrimonia coreana – agrimonia coreană (Asia de est)
  • Agrimonia microcarpa – agrimonia cu fructe mici (America de Nord)
  • Agrimonia nipponica – agrimonia japoneză (Asia de est)
  • Agrimonia parviflora – agrimony Harvestlice (America de Nord)
  • Agrimonia pilosa – agrimonia păroasă (Europa de est, Asia)
  • Agrimonia procera – turiță mare parfumată (Europa)
  • Agrimonia pubescens – turiță mare moale sau pufoasă  (America de Nord)
  • Agrimonia repens – Agrimonia scurtă (Asia de sud-vest)
  • Agrimonia rostellata turița mare cu cioc (America de Nord)
  • Agrimonia striata – turița mare sălbatică (America de Nord)

Componenți principali

Principalele ingrediente active sunt taninurile, derivații de acid silicic, substanțele amare, bioflavonoidul numit quercitină, acidul citric, malic și tartric, antocianii și o cantitate mică de uleiuri esențiale.

Tanin de natură catehică, galotanin și elagitanin, cvercetină liberă, hiperină și rutosidă, substanțe amare, ulei volatil, bioxid de siliciu, acid nicotic, vitaminele C și K, acid ursolic.

Agrimonia eupatoria

Proprietăți

– stimulator al secrețiilor gastro intestinale și măresc apetitul- colagog- lizează calculii biliari- astringent și antidiuretic datorită taninurilor- eupeptic-amar

Indicații

Intern în calculoză biliară; în tulburările căilor biliare și gastro-intestinale favorizează eliminarea secrețiilor biliare descongestionând ficatul; în combaterea diareei; în reumatismul articular; urticarie.

Extern în ulcere varicoase, plăgi; afecțiuni oculare.

Colectare

Părțile superioare ale tulpinilor având 30-50 cm se culeg de obicei în perioada iunie-august, împreună cu frunzele și florile aferente (Agrimoniae herba). Studiile arată că cele mai înalte cantități de taninuri se înregistrează în starea de rozetă și la apariția fructelor. Din 4 kg de plante proaspăt culese se obține 1 kg de substanță activă uscată.

Utilizare

Datorită efectului antibacterian, planta se poate utiliza pentru tratarea diareii, gastroenteritei, și hepatitei cronice. Planta este cunoscută și pentru efectul ei colagog. La pacienții cu diabet zaharat, planta reduce cantitatea de urină și senzația de sete, stimulează sistemul digestiv.

Datorită efectelor anti-inflamatorii ale flavonoizilor, se poate utiliza la tratarea infecțiilor cavității orale și ale gâtului, pentru tratamentul răgușelii și amigdalitei. Aftele bebelușilor se pot trata eficient dacă gura lor se clătește cu ceai de turițe. De asemenea, se poate utiliza și atunci când nivelurile de acid uric sunt prea mari, în caz de reumatism și gută. Este un diuretic bun, consumul poate preveni formarea pietrelor și nisipului în rinichi. Accelerează digestia și este cunoscută pentru reglarea funcțiilor splinei. Se poate utiliza în cazul unei vezici urinare cu funcție scăzută sau în caz de incontinență, în cazul enurezisului la copii.

Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de plante uscate, care se opăresc cu 3 dl de apă clocotită iar amestecul se strecoară după 10-15 minute. Pentru probleme ale gâtului, se pot consuma câte 3-4 căni de ceai cald pe zi, timp de 4-5 zile. În cazul unor probleme respiratorii, se poate îndulci cu miere sau cu sirop de mure. Pentru prevenirea formării pietrelor și nisipului la rinichi, se recomandă câte o cană de ceai, dimineața, pe stomacul gol, timp de o săptămână. În cazul bolilor hepatice, se recomandă câte o cană de ceai pe zi. Dacă nivelul acidului uric este foarte mare sau în caz de incontinență, se recomandă câte o cană de ceai pe zi, înainte de micul dejun.

Uz extern: în cazul unor dureri în gât sau de boli ale aparatului respirator, se fierb 100 de grame de plante uscate într-un litru de apă și cu acest amestec se clătește gura de 5-6 ori pe zi. Se poate folosi și pentru comprese în caz de luxații, entorse. Pentru a reduce durerile reumatice, faceți baie cu 3-4 litri de ceai de coada racului amestecat cu apă. Aceeași baie medicală se recomandă și în cazul enurezisului sau incontinenței. Se poate utiliza și pentru tratarea rănilor, furunculelor sau acneelor.

Folosiri

În antichitate, era folosită pentru băi de picioare și picioare obosite.

În antichitate se folosea pentru tratarea cataractei, mușcăturii de șarpe și hepatită. Dioscoride recomanda planta pentru tratarea diverselor ulcere. Sf. Hildegard utiliza planta pentru reducerea febrei și în caz de amnezie.

Turița are o lungă istorie de utilizare ca medicament. Poetul englez Michael Drayton a considerat-o un “leac bun la toate” și de-a lungul veacurilor a fost considerat un panaceu. Grecii antici au folosit turița mare, pentru a trata afecțiuni ale ochilor și a fost introdusă în beri pentru diaree și tulburări ale vezicii biliare, ficat, și rinichi.

Anglo-Saxonii au făcut o soluție din frunze și semințe pentru vindecarea rănilor; această utilizare a continuat prin Evul mediu și după aceea, într-un preparat numit eau d’arquebusade, sau “apă-mpușcată”. Era adăugată la ceai ca un tonic de primăvară. Agrimonia a fost listată ca una dintre cele 38 de plante care sunt folosite pentru a prepara remedii florale Bach.

Datorită efectului de contracție, la începutul secolului trecut, planta a fost recomandată în caz de tuberculoză. Deja din anii 1700 există consemnări conform cărora planta opărită este eficientă pentru tratarea hepatitei. Indienii din America și Canada au folosit planta pentru a reduce febra.

Folclor

Folclorul tradițional britanic afirmă că dacă o crenguță de Agrimonia eupatoria este plasată sub capul unei persoane, aceasta ar dormi până când crenguța ar fi îndepărtată.


Click aici pentru a putea descărca Raportul special pentru dvs:

12 PLANTE MEDICINALE ESENȚIALE pe care Trebuie Să le Cultiv

în Grădina Mea pentru a Preveni / Vindeca peste 80% din Boli!