Denumire științifică: Galium aparine

Familia:  Rubiaceae

Denumiri populare: Asprişoară, câinii babei, cornăţel, iarba faptului, iarbă lipitoare, lene, lichitoare, scai mărunt sau turiţă lipicioasă.

Denumiri în limbi străine: Engleză (cleavers, clivers, „bort”, bedstraw, goosegrass, catchweed, stickyweed, sticky bob, stickybud, stickyback, robin-run-the-hedge, scratch-grass, sticky willy, sticky willow, stickyjack, stickeljack, grip grass, velcro plant),

Spaniolă (amor de hortelano, apegalos, espunyidella, lapa),

Franceză (galium grateron, Gaillet gratteron, gaillet grateron),

Portugheză (amor-de-hortelao)

Brazilia (pagamaco),

Chile (lengua de gato),

Germană (Kletten- Labkraut, Klebkraut, Kletterndes Labkraut, Klebern),

Danemarca (burre-snerre),

Italiană (attacca-mani, caglio aparine, aparine, attacca-veste),

Japoneză (yaemugura),

Olandeză (kleefruid),

Norvegiană (klengemaure),

Suedeză (snaerjmaara, snärj gräs),

Serbia și Muntenegru (divlji broc)

Tunisia (gaillet grat),

Descriere:

Este o plantă erbacee din familia Rubiaceae, fiind nativă din America de Nord și Eurasia. Lipicioasa combate infecțiile stafilococice.

Lipicioasa este o plantă erbacee anuală, cu tulpini târâtoare, care se bifurcă și se dezvoltă de-a lungul pământului și peste alte plante. Se atașează folosind firele de păr mici, care cresc din tulpini și frunze. Tulpinile pot ajunge până la 1,25 metri sau mai mult și sunt în formă ascuțită sau pătrată. Frunzele sunt simple, ascuțite și sunt sub formă de buchete de șase – opt.

Ea creşte sub forma unor buruieni întâlnite prin locuri cultivate, pe lângă garduri, tufişuri sau la marginea pădurilor. Planta se caracterizează prin tulpina ramificată, agăţătoare, cu peri rigizi îndreptaţi în jos şi lungă până la 125 cm. Frunzele sunt dispuse în mănunchiuri de câte 6-8 care au formă de lance.

Florile sunt albe, mici, dispuse în inflorescenţe. Planta înfloreşte între lunile iunie şi octombrie. Fructe sunt acoperite de ţepi în formă de cârlige cu care se agaţă de blana animalelor.

Fam. Rubiaceae. Dicotiledonată anuală cu germinaţie primăvara timpuriu. Plantulele au cotiledoanele epigee (la suprafaţa solului) mari. Plantă terofită, rădăcină pivotantă, tulpină de 30-150 cm înălţime, agăţătoare sau târâtoare, cu 4 muchii pe care sunt peri rigizi îndreptaţi către baza tulpinii.

Frunze grupate câte 6-9 în verticil, uninervate, lat sau îngust oblanceolate, către vârf mai late, pe margini şi nervuri cu peri rigizi. Inflorescenţe axilare, multiflore; florile au corola albă, 4 lobată. Înfloreşte în mai-iulie. O plantă produce 360-1100 de fructe, care îşi păstrează capacitatea germinativă timp de 7-8 ani.

Comună, uneori abundentă din zona de câmpie până la munte. Preferă solurile eubazice-mezobazice, neutre-moderat acide, gleice şi semigleice, luto-argiloase, bogate în humus. Eutrofă (= bogată în materii nutritive).

Plantă anuală, răspândită în semănături de cereale, răpiţă şi în tufişuri. Tulpina, ca şi frunzele sunt prevăzute cu emergenţe epidermale în formă de spinişori îndreptaţi în jos cu ajutorul cărora se prind de alte plante. Florile au tubul scurt şi sunt grupate la subsuoara frunzelor, în inflorescenţe mici şi laxe. Fructele mici şi globuloase sunt acoperite, cu spinişori încovoiaţi.

Lipicioasele au flori mici, în formă de stea, de culoare albă până la verzui, care apar din primăvara devreme până în vară. Florile sunt grupate în grupuri de câte două sau trei și sunt formate din axile frunzelor. Corola are 4 petale. Fructele globulare sunt prevăzute cu niște ghimpi / colți și conțin una sau trei semințe grupate împreună; ele sunt acoperite cu fire de păr care se agață de blana animalelor, ajutând la dispersarea semințelor.

Răspândire

Speciile sunt originare dintr-o regiune largă din Europa, Africa de Nord și Asia din Marea Britanie și Insulele Canare în Japonia. Acum este naturalizată în majoritatea Statelor Unite, Canada, Mexic, America Centrală, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, unele insule oceanice și locații împrăștiate în Africa. Indiferent dacă este nativ în America de Nord, este o chestiune de dezbatere, dar este considerată a fi nativă acolo în majoritatea literaturii. În multe locuri este considerată ca buruiană inutilă și nocivă.

Efecte asupra corpului

Pentru unii oameni, contactul cu pielea cu Galium aparine provoacă o erupție neplăcută localizată cunoscută sub numele de dermatită de contact.

Chimie

autor: Alvesgaspar

Componenții chimici ai Galium aparine includ: glicozide iridoide cum ar fi acidul asperulosidic și acidul 10-deacetylasperulosidic, asperulozidul, monotropeina și aucubina, alcaloizii cum ar fi cafeina, fenolii cum ar fi acizii fenolici, derivații de antracinonă cum ar fi aldehida nordamnacanthal -dihidroxi-antrachinon-2-al), flavonoide și cumarine, acizi organici cum ar fi acidul citric și un colorant roșu.

Lipicioasa conţine flavonoide (care protejează organismul contra acţiunii radicalilor liberi), tanin, cumarine (care au caracter anticoagulant pentru prevenirea hemoragiilor), asperulozid (o substanţă care conferă plantei calităţi uşor laxative), acid citric şi substanţe minerale.

Rădăcina de lipicioasă conţine glicozide antrachinonice, compuşi care au un efect laxativ puternic, însă rădăcina nu se foloseşte în fitoterapie.

Comestibilitatea

Galium aparine este comestibilă. Frunzele și tulpinile plantei pot fi fierte ca o frunză de legume dacă sunt adunate înainte ca să-i apară fructele. Cu toate acestea, numeroasele cârlige mici care acoperă planta și care o ajută să se agațe, o pot face mai puțin gustoasă dacă este consumată crudă. Gâsca consumă frecvent G. aparine, de aici unul dintre celelalte nume comune, „goosegrass” (iarba gâștei). Lipicioasa face parte din aceeași familie ca și cafeaua. Fructele lipicioasei au fost adesea uscate și prăjite, și apoi folosit ca un înlocuitor de cafea care conține mai puțină cafeină.

Medicina traditionala

Are efecte benefice de curățare, purificare și detoxificare a organismului uman.

Băile și spălările făcute cu lipcioasă au fost în mod tradițional utilizate pentru a trata o varietate de afecțiuni ale pielii, răni ușoare și arsuri. Ca pastă, ea a fost folosită pentru a ușura mușcăturile otrăvitoare și înțepăturile. Pentru a face o capsulă, întreaga plantă este utilizată și aplicată direct în zona afectată.

Lipicoasa este, de asemenea, utilizată ca un ajutor pentru sistemul limfatic, deoarece ajută ganglionii limfatici în curățarea toxinelor. Folosirea unui ceai cu frunze uscate este cel mai frecvent. Se poate prepara fierbinte sau rece. Pentru o infuzie rece, aburiți în apă și răciți-l timp de 24-48 ore.

Lipicioasa este probabil cea mai bună plantă pentru tratarea afecțiunilor sistemului limfatic și poate fi utilizată ca o întreținere preventivă în toamnă și primăvară, mai ales atunci când este utilizată în combinație cu Armurariu (ciulinul laptelui). Glandele limfatice au un efect global asupra pielii și acneei. Dacă se bea ceai de lipicioasă se poate ajuta la curățarea pielii din interior, dar poate fi de asemenea utilizată local pentru o doză dublă de vindecare. Este utilă pentru tratarea varicelei.
 

Utilizări magice

Lipicioasa este uneori numită „Dragostea omului” și era folosită pentru a forma și lega relațiile. Este folosită pe timpul miezului verii pentru a face leacurile de iubit sau se pune la piciorul patului pentru a face să se viseze viitorul iubit.

Acţiune farmaceutică

Până în prezent cercetările ştiinţifice asupra lipicioasei şi a potenţialului ei vindecător nu au atins un nivel care să permită nişte răspunsuri 100% exacte. De aceea planta este folosită în tratamentele naturiste mai mult după criterii empirice.

Ce se cunoaşte sigur este că această plantă are acţiune antispastică, diuretică, tonică pentru tractul urinar şi antireumatică.

Sucul proaspăt de plantă este unul dintre cele mai puternice diuretice, fiind folosit adesea pentru vindecarea litiazei urinare (pietre la nivelul tractului urinar), a infecţiilor urinare şi a inflamaţiilor rinichilor şi vezicii urinare.

Lipicioasa are şi proprietatea de a coagula laptele.

Planta a fost utilizată în medicina populară germană, franceză şi română pentru efectele de combatere a obezităţii, pentru tratare afecţiunilor cutanate, în amigdalită, în faringită, ca sedativ sau sudorific, în reumatism sau în spasme intestinale şi abdominale.

Lipicioasa îmbunătăţeşte şi circulaţia limfei, fiind indicată mai ales în afecţiunile pielii cauzate de o funcţie limfatică deficitară care duce la eliminarea necorespunzătoare a toxinelor din organism, în tratamentul eczemelor, psoriazisului şi dermatitei seboreice. Se mai foloseşte de asemenea şi în cazuri de julituri, arsuri sau pentru tratarea edemelor limfatice.

Mod de folosire

În terapeutică se foloseşte planta culeasă în momentul când apar florile şi fructele. Lipicioasa se consumă adesea sub formă de suc proaspăt sau sevă sau sub formă de extracte lichide şi solide, tablete sau infuzii.

În tradiţia populară lipicioasa se folosea pentru tratarea durerii de gât cu tuse seacă. Pentru aceasta se opăreau tulpinile florifere uscate şi pisate, se punea zahăr candel şi cu ceaiul obţinut se făcea gargară. Infuzie – 1 linguriţă plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot folosi 3 căni pe zi.

Pentru amigdalite şi faringite se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se face gargară de mai multe ori pe zi, sau se pune extern compresă cu ceai cald, de mai multe ori pe zi.

Alte utilizări

Dioscorides a raportat că păstorii greci din antichitate foloseau tulpinile ghimpate ale lipicioasei pentru a face o „sită brută”, ce putea fi folosită pentru închegarea laptelui. Carl Linnaeus a raportat mai târziu aceeași utilizare în Suedia, o tradiție care se practică încă în epoca modernă.

În Europa, frunzele uscate ale plantei au fost folosite cândva pentru a umple saltelele. În acest scop erau folosite mai multe plante pentru că firele agățate leagă bine ramurile, ceea ce permite umplerea saltelelor astfel încât să mențină o grosime uniformă. Rădăcinile lipicioasei pot fi folosite pentru a face un colorant permanent roșu.

Ecologie

Planta poate fi găsită în creștere în garduri și locuri de deșeuri, calcar de calcar și ca buruiană de grădină.

G. aparine preferă solurile umede și poate exista în zonele cu drenaj slab. Se pare că se dezvoltă în solurile grele cu conținut de azot și fosfor peste medie și preferă soluri cu o valoare a pH-ului cuprinsă între 5,5 și 8,0.

G. aparine se găsește adesea între plantele ce se dezvoltă post-incendii, care se dezvoltă probabil din semințele rămase și, prin urmare, fac inutile incendiile controlate ca un mijloc ineficient de a elimina G. aparine în zonele în care este considerată ca buruiană.

Multe insecte se hrănesc cu lipicioasă, inclusiv afidele.

Antrachinona aldehidă nordamnacanthal (1,3-dihidroxi-antrachinon-2-al) prezentă în G. aparine are o activitate anti-hrănitoare împotriva Spodoptera litura, molia orientală, o specie considerată un dăunător agricol. Acari Cecidophyes rouhollahi pot fi găsite pe G. aparine.

Etimologie

Galium este numele lui Dioscorides pentru planta. Este derivat din cuvântul grecesc pentru „lapte”, deoarece florile de Galium verum au fost folosite pentru a curăța laptele în fabricarea brânzeturilor.

Aparine este un nume folosit de Theophrastus pentru gâscă. Este derivată din greacă și înseamnă „agățat” sau „prins”.


Click aici pentru a putea descărca Raportul special pentru dvs:

12 PLANTE MEDICINALE ESENȚIALE pe care Trebuie Să le Cultiv

în Grădina Mea pentru a Preveni / Vindeca peste 80% din Boli!